Gândul (în cuvinte)

Îmi tremură cuvintele
Şi se clatină gândul
Căci nu am glas
Şi nici răgaz
Să uit.

Aş cuprinde sub pana mea
Aripile nemărginirii frânte
Şi-aş da voie
Sufletului să zburde
Nepăsător, ca-n prima zi.

De m-ar lăsa timpul
Să-i tai minutele
Şi să-i fur orele
L-aş îmbrăţişa asemeni mamei
Ce-şi strânge în braţe odorul.

Dar nu am glas
Să-i fur timpului vremelnicia
Şi nu am aripi
Să-i fac sufletului pe plac
Şi să-mi cânt nemurirea.

Gândul

Hristos a înviat!

Sărbători fericite de Paște și o viață plină de lumină!

Plimbare prin istorie

Pentru câteva zeci de minute, timpul s-a oprit. Într-o curte, la sat, am descoperit pasiunea unui om pentru trecut. Colecţionar de ani, strânge din vorbă în vorbă vestigiile altor generaţii, unele din vremea lui Tudor Vladimirescu.

Jocul

Dincolo de orice speculaţie pur filosofică, pot spune că oamenii, sau unii oameni sunt supuşi întâlnirii cu destinul. Voinţa este doar umbrela dintre cerul înnorat şi picăturile de ploaie care se opresc în firele de păr răzvrătite de vreme.

O singură zi

De obicei, capitolul "planuri" nu prea e compatibil cu mine. Ieşirea prin parc de 1 Martie a fost înlocuită de un drum în afara oraşului. Am plecat cu gândul să vizităm mănăstirea Polovragi şi am ajuns în nu mai puţin de patru mănăstiri.

E ceva sacru dincolo de poarta oricărei mănăstiri. Parcă şi pasul pe dalele de piatră e conştientizat. Cântecul măicuţelor însoţit de bătaia toacei îţi pătrunde în primul şi ultimul tău gând. Speranţa devine mai puternică ca nicicând. La fel şi teama că eşti om, şi prin urmare, ai greşit şi vei greşi, oricât de mult ai tânji în idealismul tău, după o lume perfectă şi un eu interior ireproşabil. Miroşi alb, ca în clipele în care ai cunoscut liniştea şi pleci, cu privirea întoarsă spre tine.

La coborâre, un gard de nuiele adăposteşte doi măgăruşi cu privirea vie.

Deodată cu înserarea, flăcări roşii ne ies în cale şi copii care îşi iau avânt pentru a sări peste cauciucul ars, chicotind cu braţele ridicate spre cerul înstelat (conform unei tradiţii locale, oamenii aprind în luna martie un foc în faţa casei pentru a îndepărta spiritele rele).

Acuarelă

Nu am mai scris de ceva timp. Ianuarie, februarie sunt lunile "supravieţuirii", ale încercărilor şi ale dărilor. După ce m-am încurcat în proiecte, în calcule şi în stratul de frig care mi-a alungat primăvara mult aşteptată, am ieşit la liman cu gândul la o puşculiţă , pe care o cam folosesc băncile şi cu o dorinţă din ce în ce mai vie de a evada din oraş, fie şi numai pentru o zi. Cam înalt zidul, dar merită încercat gândul, mai ales acum, de Mărţişor. Printre atâtea roboţeli de zi cu zi, un dar primit ieri, cartea lui Minulescu "romanţe pentru mai târziu" şi un CD cu Anotimpurile lui Vivaldi ( Gheorghe Zamfir şi Traffic Strings) mi-au încălzit amintirile:

"În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână”

O primăvară caldă tuturor!

Copilărie

E tot acolo mărţişorul tău
În braţe teiul îl leagănă uşor
Căci freamătă vântul a ploaie,
La fereastră îţi cântă viaţa
Cu tril de privighetoare.

Copil la douăzeci de ani
Cu ochi de cărbune şi păr decolorat
Închide geamul amintirilor vii
Dintr-un oraş cu pomi înverziţi
Şi zgomot liniştitor.

Îţi spun ce să faci, iar eu...
Văd albine prinse-n flori roşii
Şi zumzet simt în mâinile firave
A două copile voioase
Ce aleargă râzând, spre soare.

Povestea gândului pe alee

Departe, tare departe, de-a lungul unei palat sclipitor înconjurat de multe stele exista o alee lungă şi mai puţin lată acoperită de tufişuri încărcate de trandafiri japonezi roşii ca puloverul lui Moş Crăciun care nu lasă nici o scamă pe hornul caselor acoperite de zăpada translucidă ca ochii pisicii mele noaptea când se alintă ca să îi dau drumul în camera albastră în care se adăpostise copilul cu ochi negri şi plete galbene ca grâul încolţit vara care se pleacă la pământ sub paşii celor care îşi fac din el cărare până la gârla din pădurea tăiată de acum câţiva ani unde locuitorii găsiseră o hidră albă ca băncile din faţa sculpturii de marmură căutată în munţii verzi unde se odihniseră căutătorii de absolut şi cer şi pământ adulmecat de grădinarul care nu cunoştea florile decât după mirosul dulceag al primilor dimineţi în care soarele răsărea ca să apună în faţa stelelor care luminau palatul departe, tare departe.

Îndrăgostiţii primăverii

Concurs fotografii artistice

M-am înscris la un concurs de fotografii de pe blogul lui Brylu
http://www.brylu.ro/?page_id=1606

Sunt o mulţime de poze artistice, care de care mai spectaculoase. Am şi eu două. :) "Dansul" şi "Balaurul". Dacă vă plac, votaţi-le! :) Dacă nu vă plac... vă rog votaţi-le!!! :))) Glumesc. ( PS. 1 :În orice glumă există o doză de adevăr, PS.2 Ale mele sunt ultimele două.)

"M-am născut alaltăieri, în 1876..."

Primul povestitor:

"De la bătrânii din sat am auzit că operele lui Brâncuşi au o altă semnificaţie: Masa şi Scaunele din interiorul unei case la care mănâncă un tânăr soldat împreună cu familia lui, apoi pleacă, iese în curte şi trece prin mijlocul Scaunelor-bănci, ajunge la Poartă, îşi îmbrăţişează familia de rămas bun, merge la război, moare, ajunge la Biserică unde este înmormântat şi apoi trece în lumea Infinitului... Oameni bolnavi din diferite colţuri ale ţării se aşează la Masa Tăcerii sau stau sub Poarta Sărutului şi se vindecă. Se zice că există o anumită energie pozitivă în aceste sculpturi. Şi tot oamenii spun că dacă Brâncuşi nu ar fi realizat aceste opere de artă, târgujienii ar fi murit de foame. Aşa, el i-a hrănit prin operele lui."

Al doilea povestitor:

"Când Brâncuşi a venit în Tg-Jiu şi a vrut să realizeze o sculptură, prim ministru era Tătărescu a cărui soţie făcea parte din comitetul de femei din această regiune şi l-a rugat pe Brâncuşi să sculpteze Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Astfel, Brâncuşi a realizat aceste capodopere de artă".

Omul, calul şi izmenele

(De preferat a se citi şi după... ascultaţi)

1. varianta lunga

Pe una din autostrăzile ţării noastre, un bărbat la vreo 50 de ani pedala de zor, întrecându-se într-o cursă cu roibul său, pentru a ocoli gropile sub formă de mici cratere în creştere.
Până aici, nimic neobişnuit. Un peisaj autohton, cu vile acoperite de turnuri înşirate câte una la două, trei căsuţe dărăpănate cu garduri ruginite sau roase de vremuri grele... (n.r. ...ploi şi ninsori şi alte cele...). Din sens opus, roadele societăţii postdecembriste, beneficiari ai importului de noi modele de maşini se depăşeau pentru a evita o căruţă cu opt pasageri cu căciuli ca în Ciuleandra şi basmale ca în Moromeţii (exceptând căruţaşul).

Apropiind privirea de metrii bătuţi egal ai biciclistului şi ai calului se putea observa o legătură aproape gălbuie care îi lega de-a lungul asfaltului (abătut ca un deal neterminat continuat cu o câmpie şi tot aşa...)
Legătura începea din mâna dreaptă a biciclistului, se continua cu un tur lung, atârnând aproape geometric, şi se termina înnodată de căpăstrul calului: O PERECHE DE IZMENE.


2. varianta scurtă

Pe o autostradă...un bărbat merge pe bicicletă cu un crac de izmene legat de mâna dreaptă şi cu celălalt crac prins de căpăstrul calului.


bob dylan DIGNITY ("OH MERCY" - PIANO DEMO)
Asculta mai multe audio Muzica »

Contemplare

Şi apropo de ...

... locul de muncă, sunt puţini oameni mulţumiţi de ceea ce fac. În urmă cu ceva timp (vreo doi ani), îmi beam cafeaua şi ronţăiam de zor la un ştrudel (mai ieftin la gust decât preţul), într-o cofetărie de pe Unirii, în Bucureşti. M-am aşezat strategic în faţa geamului cu vedere la stradă pentru o mică curiozitate personală, aceea de a vedea cât de binedispuse merg la lucru unele persoane.
Cu excepţia unei singure fete de 20 şi ceva de ani, a cărei mimică sugera o zi liniştită, în rest ... parcă oamenii s-ar fi transformat în roboţi grăbiţi şi îngânduraţi. Tineri, adulţi, vârstnici aveau privirea întunecată de prea multe gânduri care li se aşterneau pe faţă ca o mască a ceea ce urma.
După această întâmplare, am repetat experimentul de mai multe ori, dimineaţa devreme, când plecam la servici, iar rezultatul a fost cam acelaşi, indiferent de locaţie. Aceeaşi mare de oameni, frământată de valurile lumii.
La noi, cursurile de reorientare profesională sunt nişte simboluri fără aplicaţie în practică. La fel şi studiile pe diverse domenii de activitate. Dintre cei pe care îi cunosc, pot număra pe degetele de la o mână persoanele care au un loc de muncă ca urmare a unor studii de profil.
Drept= Vânzări, Comerţ, Marketing
Jurnalistică= PR, Administraţie, Secretariat
Politehnică= Vânzări, Comerţ, etc...
Şi cam aşa se întâmplă în toate domeniile de activitate. Suntem buni la tot şi nebuni în rest, că muncim de dragul existenţei şi nu a satisfacţiei profesionale. Există şi excepţii... deşi ordinea ar trebui inversată: excepţia de la regulă să fie absolventul de economie, actual PR.
Mai în glumă, mai în serios, cred că ar trebui să ne gândim la ziua de mâine într-un mod egoist dar legitim: "Vrem, putem, merităm şi ne dorim un loc de muncă care să nu ne facă riduri dimineaţa".

PS: Din curiozitate, dimineaţa, încercaţi să observaţi starea copietonilor...

Nu e niciodată prea târziu pentru un nou loc de muncă... :)

Saramura :)

Filmul alb

Copacul, Copilul, Dansul, Cuibul, Bătrâna

Cu pasiune...

Pasiunea... Unitatea de măsură a pasiunii? Pentru fiecare, acest cuvânt are alt înţeles.
Când iubim, pasiunea se transformă în dragoste.
Orele târzii de lucru pentru ultimele detalii la un proiect de suflet poartă acelaşi nume: pasiune. Avântul cu care loveşti în minge, la o partidă de tenis de câmp... acordurile ca un balsam ale pianului din sufragerie... expunerea înflăcărată a unui punct de vedere... cartea cu paginile însemnate, de pe noptieră... toate se pierd în pasiune.
Mintea devine ceasornicul inimii iar timpul e întotdeauna prea scurt pentru a prelungi fericirea momentului.
A face loc pasiunii în rostul vieţii cere recunoaştere şi puţin timp... şi toate din pasiune pentru noi... Deja vizualizez cum voi lovi cu PASIUNE mingea de tenis de masă... şi de ce nu... chiar şi de câmp.