... locul de muncă, sunt puţini oameni mulţumiţi de ceea ce fac. În urmă cu ceva timp (vreo doi ani), îmi beam cafeaua şi ronţăiam de zor la un ştrudel (mai ieftin la gust decât preţul), într-o cofetărie de pe Unirii, în Bucureşti. M-am aşezat strategic în faţa geamului cu vedere la stradă pentru o mică curiozitate personală, aceea de a vedea cât de binedispuse merg la lucru unele persoane.
Cu excepţia unei singure fete de 20 şi ceva de ani, a cărei mimică sugera o zi liniştită, în rest ... parcă oamenii s-ar fi transformat în roboţi grăbiţi şi îngânduraţi. Tineri, adulţi, vârstnici aveau privirea întunecată de prea multe gânduri care li se aşterneau pe faţă ca o mască a ceea ce urma.
După această întâmplare, am repetat experimentul de mai multe ori, dimineaţa devreme, când plecam la servici, iar rezultatul a fost cam acelaşi, indiferent de locaţie. Aceeaşi mare de oameni, frământată de valurile lumii.
La noi, cursurile de reorientare profesională sunt nişte simboluri fără aplicaţie în practică. La fel şi studiile pe diverse domenii de activitate. Dintre cei pe care îi cunosc, pot număra pe degetele de la o mână persoanele care au un loc de muncă ca urmare a unor studii de profil.
Drept= Vânzări, Comerţ, Marketing
Jurnalistică= PR, Administraţie, Secretariat
Politehnică= Vânzări, Comerţ, etc...
Şi cam aşa se întâmplă în toate domeniile de activitate. Suntem buni la tot şi nebuni în rest, că muncim de dragul existenţei şi nu a satisfacţiei profesionale. Există şi excepţii... deşi ordinea ar trebui inversată: excepţia de la regulă să fie absolventul de economie, actual PR.
Mai în glumă, mai în serios, cred că ar trebui să ne gândim la ziua de mâine într-un mod egoist dar legitim: "Vrem, putem, merităm şi ne dorim un loc de muncă care să nu ne facă riduri dimineaţa".
PS: Din curiozitate, dimineaţa, încercaţi să observaţi starea copietonilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu