Povestea gândului pe alee

Departe, tare departe, de-a lungul unei palat sclipitor înconjurat de multe stele exista o alee lungă şi mai puţin lată acoperită de tufişuri încărcate de trandafiri japonezi roşii ca puloverul lui Moş Crăciun care nu lasă nici o scamă pe hornul caselor acoperite de zăpada translucidă ca ochii pisicii mele noaptea când se alintă ca să îi dau drumul în camera albastră în care se adăpostise copilul cu ochi negri şi plete galbene ca grâul încolţit vara care se pleacă la pământ sub paşii celor care îşi fac din el cărare până la gârla din pădurea tăiată de acum câţiva ani unde locuitorii găsiseră o hidră albă ca băncile din faţa sculpturii de marmură căutată în munţii verzi unde se odihniseră căutătorii de absolut şi cer şi pământ adulmecat de grădinarul care nu cunoştea florile decât după mirosul dulceag al primilor dimineţi în care soarele răsărea ca să apună în faţa stelelor care luminau palatul departe, tare departe.