Nostalgie

Natura are tot timpul ceva imprevizibil in miscarea ei. Cand ai impresia ca te apropii de ea, fuge si cand te astepti mai putin atunci ea te prinde din urma, chiar si sub forma unei adieri de vant. Nu am mai simtit demult nostalgia, ca ieri... Prin parcul plin de tineri, imi consolam anii privind spre copilul care imi arata zambind timpul ce va veni.

Printre crengi

Gândul (în cuvinte)

Îmi tremură cuvintele
Şi se clatină gândul
Căci nu am glas
Şi nici răgaz
Să uit.

Aş cuprinde sub pana mea
Aripile nemărginirii frânte
Şi-aş da voie
Sufletului să zburde
Nepăsător, ca-n prima zi.

De m-ar lăsa timpul
Să-i tai minutele
Şi să-i fur orele
L-aş îmbrăţişa asemeni mamei
Ce-şi strânge în braţe odorul.

Dar nu am glas
Să-i fur timpului vremelnicia
Şi nu am aripi
Să-i fac sufletului pe plac
Şi să-mi cânt nemurirea.

Gândul

Hristos a înviat!

Sărbători fericite de Paște și o viață plină de lumină!

Plimbare prin istorie

Pentru câteva zeci de minute, timpul s-a oprit. Într-o curte, la sat, am descoperit pasiunea unui om pentru trecut. Colecţionar de ani, strânge din vorbă în vorbă vestigiile altor generaţii, unele din vremea lui Tudor Vladimirescu.

Jocul

Dincolo de orice speculaţie pur filosofică, pot spune că oamenii, sau unii oameni sunt supuşi întâlnirii cu destinul. Voinţa este doar umbrela dintre cerul înnorat şi picăturile de ploaie care se opresc în firele de păr răzvrătite de vreme.