
marți, 30 martie 2010
miercuri, 22 aprilie 2009
Gândul (în cuvinte)
Şi se clatină gândul
Căci nu am glas
Şi nici răgaz
Să uit.
Aş cuprinde sub pana mea
Aripile nemărginirii frânte
Şi-aş da voie
Sufletului să zburde
Nepăsător, ca-n prima zi.
De m-ar lăsa timpul
Să-i tai minutele
Şi să-i fur orele
L-aş îmbrăţişa asemeni mamei
Ce-şi strânge în braţe odorul.
Dar nu am glas
Să-i fur timpului vremelnicia
Şi nu am aripi
Să-i fac sufletului pe plac
Şi să-mi cânt nemurirea.
marți, 21 aprilie 2009
duminică, 19 aprilie 2009
sâmbătă, 11 aprilie 2009
Plimbare prin istorie
marți, 17 martie 2009
Jocul
luni, 2 martie 2009
O singură zi
De obicei, capitolul "planuri" nu prea e compatibil cu mine. Ieşirea prin parc de 1 Martie a fost înlocuită de un drum în afara oraşului. Am plecat cu gândul să vizităm mănăstirea Polovragi şi am ajuns în nu mai puţin de patru mănăstiri.
E ceva sacru dincolo de poarta oricărei mănăstiri. Parcă şi pasul pe dalele de piatră e conştientizat. Cântecul măicuţelor însoţit de bătaia toacei îţi pătrunde în primul şi ultimul tău gând. Speranţa devine mai puternică ca nicicând. La fel şi teama că eşti om, şi prin urmare, ai greşit şi vei greşi, oricât de mult ai tânji în idealismul tău, după o lume perfectă şi un eu interior ireproşabil. Miroşi alb, ca în clipele în care ai cunoscut liniştea şi pleci, cu privirea întoarsă spre tine.
La coborâre, un gard de nuiele adăposteşte doi măgăruşi cu privirea vie.
Deodată cu înserarea, flăcări roşii ne ies în cale şi copii care îşi iau avânt pentru a sări peste cauciucul ars, chicotind cu braţele ridicate spre cerul înstelat (conform unei tradiţii locale, oamenii aprind în luna martie un foc în faţa casei pentru a îndepărta spiritele rele).






