D-ale lumii

Greieraşul adormit

2011-11-06T22:56:00.006+02:00

Printre atâtea jucării, colorate, amuzante
Am găsit un greier mic, adormit şi peltic
Căutându-şi "puişica" ca să facă un pic "nana".

Hop şi ţop şi dă să cadă greieraşul adormit
"Nu e mami puişorul" i-am strigat sărind stingher
Maşinuţa lui cea nouă s-a prins sub piciorul meu.

Poc şi trosc se-aude-n casă, greierele a fugit
Nu e vina lui că mami nu ştie cum să ocolească
Mingile, căluţii, roata...mai bine ar face "nana".

Uite restu, nu e restu

2010-11-18T20:29:00.003+02:00

In urma cu cateva saptamani am aflat ca s-a deschis un nou magazin de haine in oras. Si cum era tocmai in drumul meu am intrat, din curiozitate si din placerea de a face cumparaturi. Mi am ales cateva produse, pe buget redus (de cand ne am marit familia prefer sa cheltui banii pentru copil decat pentru mine) si stupoare: cand sa platesc, nu mai aveam cu ce. Asta e, imi disparuse bacnota din geanta (desi verificasem locatia ei precisa in gentuta cu numai cateva minute inainte, cand luasem telefonul), dar uitasem fermoarul deschis... In magazin, doar vanzatoarele si cateva persoane, pe ici pe colo... Am plecat inciudata, gandindu ma la ce as fi putut lua de banii aceia, practic amintindu mi toate lucrurile pe care mi le am refuzat din dorinta de a fi mai econoama.
De curand, cu un gust amar de amintiri, mi am facut curaj si am intrat din nou in magazin, cred ca din nevoia de a mi demonstra ca de data asta nu ma mai fura nimeni. :) Zis si facut. Cu ochii pe geanta, si cu mana pe ea m-am lasat furata de peisajul hainelor multicolore, din care mi am ales ceva pe gri si am constatat invingatoare, cand sa platesc, ca am banii toti in geanta:
- Va costa xxxx lei, zice vanzatoarea.
Dau banii. Se cauta, se fataie, se uita la cealalta vanzatoare, care dupa pozitia pe scaun cu un picior in sus si cu telefonul la ureche, parea patroana, imi spune:
- Aveti xxx lei marunt?
- Nu am deloc, ii spun eu.
Mai cauta, schimba priviri cu patroana si o intreaba tare daca are ea. Raspunsul evident al acesteia: NU. Se intoarce la mine:
- Nu am sa va dau 1 leu rest. Ce facem?
Enervata de intamplarea de data trecuta, tot cu banii, ii raspund:
- Nu -i nimic. Mergeti si schimbati.
Si foarte mica mi a fost mirarea sa vad cum scoate de sub tejghea un pahar cu bacnote de 1 leu.
- Ia uite, ca am gasit, imi spuse ea.
Am luat banii si am plecat incantata ca am biruit.

Au trecut ani...

2010-04-21T19:54:00.003+03:00

Vezi mai multe video din Muzica

Nostalgie

2010-03-30T11:48:00.003+03:00

Natura are tot timpul ceva imprevizibil in miscarea ei. Cand ai impresia ca te apropii de ea, fuge si cand te astepti mai putin atunci ea te prinde din urma, chiar si sub forma unei adieri de vant. Nu am mai simtit demult nostalgia, ca ieri... Prin parcul plin de tineri, imi consolam anii privind spre copilul care imi arata zambind timpul ce va veni.

Printre crengi

2010-03-30T11:39:00.002+03:00

Gândul (în cuvinte)

2009-04-22T10:13:00.003+03:00

Îmi tremură cuvintele
Şi se clatină gândul
Căci nu am glas
Şi nici răgaz
Să uit.

Aş cuprinde sub pana mea
Aripile nemărginirii frânte
Şi-aş da voie
Sufletului să zburde
Nepăsător, ca-n prima zi.

De m-ar lăsa timpul
Să-i tai minutele
Şi să-i fur orele
L-aş îmbrăţişa asemeni mamei
Ce-şi strânge în braţe odorul.

Dar nu am glas
Să-i fur timpului vremelnicia
Şi nu am aripi
Să-i fac sufletului pe plac
Şi să-mi cânt nemurirea.

Gândul

2009-04-22T09:24:00.003+03:00

Hristos a înviat!

2009-04-19T10:00:00.003+03:00

Sărbători fericite de Paște și o viață plină de lumină!

Plimbare prin istorie

2009-04-11T10:37:00.011+03:00

Pentru câteva zeci de minute, timpul s-a oprit. Într-o curte, la sat, am descoperit pasiunea unui om pentru trecut. Colecţionar de ani, strânge din vorbă în vorbă vestigiile altor generaţii, unele din vremea lui Tudor Vladimirescu.

Jocul

2009-03-17T14:19:00.002+02:00

Dincolo de orice speculaţie pur filosofică, pot spune că oamenii, sau unii oameni sunt supuşi întâlnirii cu destinul. Voinţa este doar umbrela dintre cerul înnorat şi picăturile de ploaie care se opresc în firele de păr răzvrătite de vreme.

O singură zi

2009-03-02T23:51:00.010+02:00

De obicei, capitolul "planuri" nu prea e compatibil cu mine. Ieşirea prin parc de 1 Martie a fost înlocuită de un drum în afara oraşului. Am plecat cu gândul să vizităm mănăstirea Polovragi şi am ajuns în nu mai puţin de patru mănăstiri.

E ceva sacru dincolo de poarta oricărei mănăstiri. Parcă şi pasul pe dalele de piatră e conştientizat. Cântecul măicuţelor însoţit de bătaia toacei îţi pătrunde în primul şi ultimul tău gând. Speranţa devine mai puternică ca nicicând. La fel şi teama că eşti om, şi prin urmare, ai greşit şi vei greşi, oricât de mult ai tânji în idealismul tău, după o lume perfectă şi un eu interior ireproşabil. Miroşi alb, ca în clipele în care ai cunoscut liniştea şi pleci, cu privirea întoarsă spre tine.

La coborâre, un gard de nuiele adăposteşte doi măgăruşi cu privirea vie.

Deodată cu înserarea, flăcări roşii ne ies în cale şi copii care îşi iau avânt pentru a sări peste cauciucul ars, chicotind cu braţele ridicate spre cerul înstelat (conform unei tradiţii locale, oamenii aprind în luna martie un foc în faţa casei pentru a îndepărta spiritele rele).

Acuarelă

2009-02-28T11:06:00.000+02:00

Nu am mai scris de ceva timp. Ianuarie, februarie sunt lunile "supravieţuirii", ale încercărilor şi ale dărilor. După ce m-am încurcat în proiecte, în calcule şi în stratul de frig care mi-a alungat primăvara mult aşteptată, am ieşit la liman cu gândul la o puşculiţă , pe care o cam folosesc băncile şi cu o dorinţă din ce în ce mai vie de a evada din oraş, fie şi numai pentru o zi. Cam înalt zidul, dar merită încercat gândul, mai ales acum, de Mărţişor. Printre atâtea roboţeli de zi cu zi, un dar primit ieri, cartea lui Minulescu "romanţe pentru mai târziu" şi un CD cu Anotimpurile lui Vivaldi ( Gheorghe Zamfir şi Traffic Strings) mi-au încălzit amintirile:

"În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână”

O primăvară caldă tuturor!

Copilărie

2009-02-16T12:16:00.006+02:00

E tot acolo mărţişorul tău
În braţe teiul îl leagănă uşor
Căci freamătă vântul a ploaie,
La fereastră îţi cântă viaţa
Cu tril de privighetoare.

Copil la douăzeci de ani
Cu ochi de cărbune şi păr decolorat
Închide geamul amintirilor vii
Dintr-un oraş cu pomi înverziţi
Şi zgomot liniştitor.

Îţi spun ce să faci, iar eu...
Văd albine prinse-n flori roşii
Şi zumzet simt în mâinile firave
A două copile voioase
Ce aleargă râzând, spre soare.

Povestea gândului pe alee

2009-02-16T12:11:00.001+02:00

Departe, tare departe, de-a lungul unei palat sclipitor înconjurat de multe stele exista o alee lungă şi mai puţin lată acoperită de tufişuri încărcate de trandafiri japonezi roşii ca puloverul lui Moş Crăciun care nu lasă nici o scamă pe hornul caselor acoperite de zăpada translucidă ca ochii pisicii mele noaptea când se alintă ca să îi dau drumul în camera albastră în care se adăpostise copilul cu ochi negri şi plete galbene ca grâul încolţit vara care se pleacă la pământ sub paşii celor care îşi fac din el cărare până la gârla din pădurea tăiată de acum câţiva ani unde locuitorii găsiseră o hidră albă ca băncile din faţa sculpturii de marmură căutată în munţii verzi unde se odihniseră căutătorii de absolut şi cer şi pământ adulmecat de grădinarul care nu cunoştea florile decât după mirosul dulceag al primilor dimineţi în care soarele răsărea ca să apună în faţa stelelor care luminau palatul departe, tare departe.

Îndrăgostiţii primăverii

2009-02-15T12:42:00.004+02:00

Concurs fotografii artistice

2009-02-13T13:51:00.007+02:00

M-am înscris la un concurs de fotografii de pe blogul lui Brylu
http://www.brylu.ro/?page_id=1606

Sunt o mulţime de poze artistice, care de care mai spectaculoase. Am şi eu două. :) "Dansul" şi "Balaurul". Dacă vă plac, votaţi-le! :) Dacă nu vă plac... vă rog votaţi-le!!! :))) Glumesc. ( PS. 1 :În orice glumă există o doză de adevăr, PS.2 Ale mele sunt ultimele două.)

"M-am născut alaltăieri, în 1876..."

2009-02-12T23:22:00.010+02:00

Primul povestitor:

"De la bătrânii din sat am auzit că operele lui Brâncuşi au o altă semnificaţie: Masa şi Scaunele din interiorul unei case la care mănâncă un tânăr soldat împreună cu familia lui, apoi pleacă, iese în curte şi trece prin mijlocul Scaunelor-bănci, ajunge la Poartă, îşi îmbrăţişează familia de rămas bun, merge la război, moare, ajunge la Biserică unde este înmormântat şi apoi trece în lumea Infinitului... Oameni bolnavi din diferite colţuri ale ţării se aşează la Masa Tăcerii sau stau sub Poarta Sărutului şi se vindecă. Se zice că există o anumită energie pozitivă în aceste sculpturi. Şi tot oamenii spun că dacă Brâncuşi nu ar fi realizat aceste opere de artă, târgujienii ar fi murit de foame. Aşa, el i-a hrănit prin operele lui."

Al doilea povestitor:

"Când Brâncuşi a venit în Tg-Jiu şi a vrut să realizeze o sculptură, prim ministru era Tătărescu a cărui soţie făcea parte din comitetul de femei din această regiune şi l-a rugat pe Brâncuşi să sculpteze Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Astfel, Brâncuşi a realizat aceste capodopere de artă".

Omul, calul şi izmenele

2009-02-10T22:05:00.002+02:00

(De preferat a se citi şi după... ascultaţi)

1. varianta lunga

Pe una din autostrăzile ţării noastre, un bărbat la vreo 50 de ani pedala de zor, întrecându-se într-o cursă cu roibul său, pentru a ocoli gropile sub formă de mici cratere în creştere.
Până aici, nimic neobişnuit. Un peisaj autohton, cu vile acoperite de turnuri înşirate câte una la două, trei căsuţe dărăpănate cu garduri ruginite sau roase de vremuri grele... (n.r. ...ploi şi ninsori şi alte cele...). Din sens opus, roadele societăţii postdecembriste, beneficiari ai importului de noi modele de maşini se depăşeau pentru a evita o căruţă cu opt pasageri cu căciuli ca în Ciuleandra şi basmale ca în Moromeţii (exceptând căruţaşul).

Apropiind privirea de metrii bătuţi egal ai biciclistului şi ai calului se putea observa o legătură aproape gălbuie care îi lega de-a lungul asfaltului (abătut ca un deal neterminat continuat cu o câmpie şi tot aşa...)
Legătura începea din mâna dreaptă a biciclistului, se continua cu un tur lung, atârnând aproape geometric, şi se termina înnodată de căpăstrul calului: O PERECHE DE IZMENE.

2. varianta scurtă

Pe o autostradă...un bărbat merge pe bicicletă cu un crac de izmene legat de mâna dreaptă şi cu celălalt crac prins de căpăstrul calului.

bob dylan DIGNITY ("OH MERCY" - PIANO DEMO)
Asculta mai multe audio Muzica »

Contemplare

2009-02-06T01:11:00.002+02:00

Şi apropo de ...

2009-02-05T17:20:00.003+02:00

... locul de muncă, sunt puţini oameni mulţumiţi de ceea ce fac. În urmă cu ceva timp (vreo doi ani), îmi beam cafeaua şi ronţăiam de zor la un ştrudel (mai ieftin la gust decât preţul), într-o cofetărie de pe Unirii, în Bucureşti. M-am aşezat strategic în faţa geamului cu vedere la stradă pentru o mică curiozitate personală, aceea de a vedea cât de binedispuse merg la lucru unele persoane.
Cu excepţia unei singure fete de 20 şi ceva de ani, a cărei mimică sugera o zi liniştită, în rest ... parcă oamenii s-ar fi transformat în roboţi grăbiţi şi îngânduraţi. Tineri, adulţi, vârstnici aveau privirea întunecată de prea multe gânduri care li se aşterneau pe faţă ca o mască a ceea ce urma.
După această întâmplare, am repetat experimentul de mai multe ori, dimineaţa devreme, când plecam la servici, iar rezultatul a fost cam acelaşi, indiferent de locaţie. Aceeaşi mare de oameni, frământată de valurile lumii.
La noi, cursurile de reorientare profesională sunt nişte simboluri fără aplicaţie în practică. La fel şi studiile pe diverse domenii de activitate. Dintre cei pe care îi cunosc, pot număra pe degetele de la o mână persoanele care au un loc de muncă ca urmare a unor studii de profil.
Drept= Vânzări, Comerţ, Marketing
Jurnalistică= PR, Administraţie, Secretariat
Politehnică= Vânzări, Comerţ, etc...
Şi cam aşa se întâmplă în toate domeniile de activitate. Suntem buni la tot şi nebuni în rest, că muncim de dragul existenţei şi nu a satisfacţiei profesionale. Există şi excepţii... deşi ordinea ar trebui inversată: excepţia de la regulă să fie absolventul de economie, actual PR.
Mai în glumă, mai în serios, cred că ar trebui să ne gândim la ziua de mâine într-un mod egoist dar legitim: "Vrem, putem, merităm şi ne dorim un loc de muncă care să nu ne facă riduri dimineaţa".

PS: Din curiozitate, dimineaţa, încercaţi să observaţi starea copietonilor...

Nu e niciodată prea târziu pentru un nou loc de muncă... :)

2009-02-05T17:18:00.001+02:00

Saramura :)

2009-02-04T19:41:00.000+02:00

Filmul alb

2009-02-04T14:56:00.002+02:00

Copacul, Copilul, Dansul, Cuibul, Bătrâna

2009-02-03T23:42:00.007+02:00

Cu pasiune...

2009-02-02T23:42:00.003+02:00

Pasiunea... Unitatea de măsură a pasiunii? Pentru fiecare, acest cuvânt are alt înţeles.
Când iubim, pasiunea se transformă în dragoste.
Orele târzii de lucru pentru ultimele detalii la un proiect de suflet poartă acelaşi nume: pasiune. Avântul cu care loveşti în minge, la o partidă de tenis de câmp... acordurile ca un balsam ale pianului din sufragerie... expunerea înflăcărată a unui punct de vedere... cartea cu paginile însemnate, de pe noptieră... toate se pierd în pasiune.
Mintea devine ceasornicul inimii iar timpul e întotdeauna prea scurt pentru a prelungi fericirea momentului.
A face loc pasiunii în rostul vieţii cere recunoaştere şi puţin timp... şi toate din pasiune pentru noi... Deja vizualizez cum voi lovi cu PASIUNE mingea de tenis de masă... şi de ce nu... chiar şi de câmp.

If you wanna get high...

2009-02-02T14:17:00.009+02:00

Am prins o ştire pe fugă zilele trecute. 1200 de kg de cocaină pură au fost confiscate la sfârşitul săptămânii trecute, în portul Agigea Sud. Drogurile erau ascunse în două containere care aduceau lemn de cedru din Brazilia urmând să fie exportat în Spania. Politiştii au făcut astfel cea mai mare captură de droguri realizată în Europa în ultimul deceniu. În afacere sunt implicaţi brazilieni, spanioli şi români.
La început am crezut că nu am auzit bine... dar continuitatea informaţiei pe acest subiect mi-a demonstrat că pot fi găsite droguri cu tonele la noi în ţară. Partea bună este că au fost găsite. Partea negativă este că probabil, aceste containere pline de droguri nu sunt singurele...

Vizionând ştirea mi-am amintit de vorbele unor prieteni, întorşi de curând din Spania: "Acolo, cine nu vrea, nu se droghează... Peste tot... în toalete, pe stradă, în baruri... găseşti cocaină la discreţie".

De curând, o prietena de a mea a fost în Franţa: "Ne plimbam prin parc, în Paris, când am fost asaltaţi de un grup de afroamericani, care ne îmbiau cu droguri... gratis totul... numai să încercăm".

Şi s-a răsculat în memorie imaginea unui bun prieten din facultate, cu care m-am întâlnit acum vreo cinci ani. Îşi ţinea capul în mâini, la 6 dimineaţa, aşezat pe cimentul rece din faţa căminului :
"- Ce faci Raul aici?
- Mă gândesc...
- Ce e cu tine, s-a întâmplat ceva?
- M-am săturat... Dă-mi nişte bani... Nu mai pot....Am nevoie... Nu înţelegi????? Dacă nu îmi cumpăr în următoarea jumătate de oră o să mor... sau omor pe cineva... Am nevoie de bani, urgent. Mă las.. doar acum mai iau şi gata... Toţi banii câştigaţi cu atelierul s-au dus... Tot... În legiune nu mă primesc... La facultate nu am bani de restanţe... Dar îmi trebuie... Înţelegi... Îmi trebuie.... "
M-am întâlnit câţiva ani mai târziu cu el. Se lăsase de droguri. Şi îi mergea bine.

Tot în facultate, o prietenă se îndrăgostise de un student italian frumos, tânăr, inteligent dar mereu "high". După câteva luni de relaţie, câteva pierderi de cunoştinţă în cluburi, pe stradă şi la facultate, câteva momente ridicole şi o mare risipă de bani... s-a despărţit de el. Se iubeau... dar el nu putea sta fără droguri iar ea nu putea să stea cu el drogat tot timpul, fară să facă şi ea uz de droguri.

Acestea sunt numai cateva intamplari... Gândul meu:

Don't get high, even if you wanna try !!!

Waterfalls / pentru Anna :)

2009-02-01T02:26:00.005+02:00

Aproape...

2009-01-31T21:58:00.011+02:00

Privindu-se în oglindă,
Ca în oricare zi şi ca niciodată până atunci,
Simţea inima cum îi bate a timp răpus
Şi amorţit de ce-ar fi fost...

Ar fi strâns cioburile înainte,
Dar nu mai zărea piatra
Cu sclipiri de argint,
Spălată de soare
Şi aruncată colţuros
Pe marginea apei.

- Şterge literele!!! a strigat chipul
Fără piatră, din oglindă.

Cu mâna irosită de trecut,
Le-a şters...

Şi s-a recunoscut.

Călătoria

2009-01-31T01:09:00.004+02:00

Criza economică din popor

2009-01-30T14:06:00.005+02:00

- Săru mâna, boierule! Ni s-au rupt cămeşile de pe noi. Vine iarna şi rămânem goi! Vă rugăm să ne faceţi altele!
- Spuneţi administratorului, c-am dat eu poruncă, că la vara viitoare, să samene cânepă pentru cămeşile voastre.
Argaţii au început să râdă când au auzit de porunca boierului.
- Uită, bată-i norocul, cum râd de bucurie c-or să aibă cămeşi noi la anul.

Umor în ... publicitate

2009-01-29T11:09:00.002+02:00

Winter - Vivaldi

2009-01-28T15:33:00.006+02:00

Raţiune şi nejudecată

2009-01-27T12:19:00.018+02:00

Lipsa poate duce la multe gesturi necugetate. Am ajuns ca în 2009, românii să se bată pentru cotlete. Cozile de dinainte de 89 sunt simboluri ale realităţii de azi. Dacă în America sau Rusia, oamenii se iau la bătaie pentru produse electronice sau articole de îmbrăcăminte, românii se calcă în picioare pentru mâncare (într-un supermarket din Braşov, unde s-au făcut reduceri la cotletele de porc).
Dacă vă uitaţi puţin mai atenţi la ştiri, emisiuni, etc., veţi putea observa cu uşurinţă un fenomen naţional: extremităţile sociale. Sărăcia în cea mai cruntă mizerie şi extravaganţa în splendoarea ei financiară. Lupta pentru supravieţuire şi lupta pentru îmbogăţire. Pentru cei mai mulţi români, "MÂINE" a devenit un cuvânt care ridică cota stresului de incertitudine, ducând la "ieşiri" comportamentale, precum cele din imaginile de mai jos:

Comparativ, cazul din Rusia (bătaie pentru o promoţie, unde conducerea magazinului a "uitat" să anunţe că e vorba de o reducere de 80% doar la zece laptopuri:

Acceptarea

2009-01-20T23:28:00.006+02:00

Îmi plac oamenii care ştiu ce vor şi cred că alegerile noastre trebuie să fie umbra conştiinţei, dorinţei şi gândului. Să ne asumăm un "DA" tare sau un "NU" răspicat. Să acceptăm că oamenii sunt diferiţi şi că apropierea de unii sau alţii dintre ei depinde de noi. Să nu ascultăm şi să clătinăm capul a aprobare, când sufletul şi mintea spune NU.
DA-ul să fie o continuitate a ceea ce suntem şi nu o modalitate de a critica sau de a râde pe seama interlocutorilor, în prezenţa sau în lipsa lor, indiferent de motiv. A fi diferit înseamnă acceptare. Josnicia, manipularea, ipocrizia sunt urmele paşilor celor care calcă pe "NU" pentru a spune "DA" şi invers. Respectul de sine să primeze în alegeri şi astfel, să devenim un pic mai buni şi mai înţelepţi decât ieri.

7 secunde

2009-01-19T12:36:00.007+02:00

"Reaprindeţi candela", de Grigore Vieru

2009-01-19T00:30:00.003+02:00

O zi tristă pentru românii de pretutindeni. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

http://www.trilulilu.ro/dornaimobiliare/e9a05e089f92e0

Apus de soare (I)

2009-01-17T17:58:00.004+02:00

Apus de soare (II)

2009-01-17T17:56:00.003+02:00

Cu testul prin oraş

2009-01-11T12:55:00.004+02:00

Ieri am avut ore de şofat. Încă puţin şi iau carnetul. Volumul de muncă m-a determinat să amân examenul până în februarie.
Îmi amintesc că la a doua şedinţă de condus, instructorul m-a băgat direct în oraş, cu câteva zile înainte de Crăciun. Aveam impresia că mi s-au lipit mâinile de volan. Nici scaunul nu îl ajustasem aşa cum trebuie... iar piciorul meu stâng a simţit ambreiajul până în oase. În dreapta... maşini parcate... în stânga, trotuarul la nici doi metri de mine... în faţă, şoferi grăbiţi de febra cumpărăturilor, iar în fundal se auzea sunetul claxoanelor acoperind vocea instructorului:
- Atenţie la duba care iese din parcare... Atenţie la jeep-ul din stânga... Atenţie la curbă! Repede... Schimbă dintr-a doua...
Când am coborât din maşină, aveam impresia că de abia atunci încep să trăiesc. Am preferat să merg pe jos până acasă, să mă liniştesc. Copleşită de emoţii şi de transpiraţie, m-am ales cu o răceală zdravănă de sărbători.
Acum, am deja 16 ore de condus. Îmi place la nebunie să conduc. Îmi şi imaginez cum într-o oarecare zi însorită, într-un oarecare ceas al zilei, copleşită de stresul zilnic... mă urc la volan şi conduc înspre verde, îmbătată de libertatea de lăsa oraşul în spatele meu. Dar până atunci, trebuie să trec testele instructorului, ca de exemplu cel de ieri:
- Repede... Acum!!!! Ce faci??? La dreapta!!!! Ce mai aştepţi???!!!
Mă uitam la semafor. Arăta roşu.
- Dar.... Nu se poate...., am spus eu.
- Nu auzi??? Hai repede!!!!!
Instructorul e instructor mi-am spus. Şi am trecut pe roşu.
- Ce-ai făcut, Becca???
- Am trecut pe roşu.
- De ce?
- Că am avut încredere în dvs. !!!, am răspuns înciudată.
Nu mă omor după teste de genul acesta. M-am cam enervat ieri, deşi s-a vrut o lecţie anticipată pentru examenul final. Se pare că unii poliţişti dau teste la intimidare. :)

Automotivare

2009-01-09T00:19:00.004+02:00

Mi-au trebuit mulţi ani până să realizez cine sunt, ce îmi place, ce aş accepta şi ce nu aş putea face niciodată. Şi totuşi în fiecare zi descopăr câte ceva nou la mine, care mă întristează sau care mă bucură. De curând am descoperit că nu pot renunţa la ţigări. Fumătorii ştiu... E o încercare destul de grea. Şi totuşi, am renunţat la acest viciu de patru ori, cel puţin un an de fiecare dată. A fost destul de dificil, dar nu imposibil. Mă întreb ce îmi lipseşte acum. Nu ştiu... Ca un impuls, am decis să mă apuc de sport şi să mă premiez. :) Să cheltui banii daţi pe pachetele de ţigări pe alte lucruri mai utile şi mai puţin dăunătoare: rochia de pe manechinul cu peruca neagră, o mochetă care îmi face cu ochiul, un parfum scump la miros, cadouri pentru cei dragi... Şi lista poate continua. Deja am început să îmi aprovizionez geanta cu bomboane de mentă, gumă şi Solano. Deocamdată fără efect, dar nu renunţ aşa uşor. Greul de abia acum începe. De obicei, când sunt stresată sau nervoasă, sau când ies în oraş, tentaţia de a fuma creşte precum pâinea la cuptor, cu multă drojdie. În concluzie: viciile sunt uşor de prins şi greu de lăsat.
PS. : Dacă ar fi să vă recunoaşteţi un viciu, care ar fi acela?

Christmas Story (play)

2009-01-08T13:19:00.002+02:00

Scene 1

1 chair, gifts all around, Santa Klaus and 3 elfs
Santa Klaus is entering one room, and he sees the elfs who are standing next to the gifts:

Santa Klaus.: Are all the gifts ready ?
The elfs are looking one at each other...
Blue Elf: You tell him...
Red Elf: No, you tell him...
Blue Elf: But you are much older...
Red Elf: Yes, ..., with 2 days...
Santa Klaus: What’s happening? Why are you wispering?
White Elf: Dear, good, but very good Santa Klaus, who is never angry and who will never argue with such a little Elf like me...
Santa Klaus: Did you drink some magic potion? Why are you talking like this? (He looks around). Where are the gifts? Red Elf?!!
Red Elf: Yes.
Santa Klaus: I’m not asking you if you are present, I’m asking you where are the gifts?
Red Elf:...Here...
Santa Klaus (Looking around): Where?
Red Elf (Showing him the gifts): There.
Santa Klaus: These gifts....For all the people..? (Laughing) Ha, Ha, ha, is a joke... Ha, Ha, Ha...
White Elf: No, these are all the gifts....
Santa Klaus (stops laughing): You mean to tell me that in a week from now one is Christmas, and we have only 5 gifts for millions of persons?!! This is not possible...
The Elfs are looking down...
Santa Klaus (sitting on a chair): I need some magic potion...
Santa Klaus starts walking in the room, from one corner to the other
Santa Klaus: I knew that this day will come... Someday... One day... But not today!! Not this year... What will hapen to all those persons who will be waiting for me in Christmas Day? They will be devasted if I will not come.... What should I do?!!?
White Elf: We tried everything. But there are no more gifts in the world. We tried also on the Internet but still...
Santa Klaus: Are you sure?
White Elf: Yes. We’ve tried everything and the Good Fairy from the South Pol told us that people are so busy in these days that they don’t have anymore time for receiving or giving gifts to one eachother. They think this things are old fashion.
Santa Klaus: Really? Did the world changed so much?
Red Elf and Blue Elf: YES.
Santa Klaus: You two...
White Elf: Maybe people don’t need us anymore....
Santa Klaus: Maybe you are right. Elfs, you will find me in my shop.
Santa Klaus leaves the room.
Blue Elf : I’m feeling bad...(Faiting): Where am I – in Heaven?
Red Elf: No, I am still with you.
White Elf: We must do something about it. Elfs, let’s go to work.

Scene 2
White Elf, Red Elf and Blue Elf are going to the people.
White Elf with an old man. The old man has lost his glasses and he cannot see.
Old man: Who is there?
White Elf: Don’t move. Stop. You are going to step on your glasses.
White Elf bends down and he takes the glasses and give them to the old man.
Old man: Thank you. You are so good.
White Elf: Is ok. I’m glad to help you.
Old man: I have something for you. Take this bracelet. I have it since I was a little boy. It is a small gift for your kindness.
White Elf: Thank You. I will really need this gift.
Old man: Goodbye.
White Elf: Goodbye and thank you again.

Scene 3
Red Elf with a little girl who is crying.
Red Elf: Why are you crying?
Little girl: I don’t know how to make this exercises and I will fail my exam tommorow (crying). And Santa Klaus will not come this year to me.
Red Elf: Who told you that?
Little girl: My mother.
Red Elf: Are difficult the exercises?
Little girl: Very.
Red Elf: Maybe for you but not for me. I was the first in my class at Mathematics. 1 plus 1 makes more than one. SEE???
Little girl smiling: Really?
Red Elf: If I’m not telling the truth, don’t call me White Elf.
Red Elf is showing her how to resolve the exercises.
Little Girl: Thank You. Because of you, Santa Klaus will come also to me.
Red Elf: Is ok. You are a good girl.
Little Girl: I want to give you this book. I’ve read it. It’s a very nice book with stories about elfs. If you don’t like it you can give it to someone else.
Red Elf: Thank you for your gift.
Little Girl: Goodbye!
Red Elf: Goodbye and see you soon!

Scene 4

Blue Elf with a sad young man with a rose in his hand.

Young man: She loves me, she loves me not, she loves me, she loves me not, she loves me (at the last leaf, stopping ). She loves me. (He throws the rose away and steps on it)
Blue Elf: Good day!
Young man: Hello!
Blue Elf: Can you help me please? I am lost and I don’t know where I am.
Young man: You are in Little City. Go first at right and you will see the town.
Blue Elf: Thank you for your help. If you don’t mind, could you tell me why did you throw away the rose?
Young man: It doesn’t worth anything.
Blue Elf: It does if it was ment for a person.
Young man: But that person doesn’t know that I exist.
Blue Elf: She would have known if you have been given her the rose in stead of throwing it away.
Young Man: Anyway, now it is too late.
Blue Elf: Not if I can help it. Take these flowers. Maybe they will help you.
Young man: Thank you. You are right. I will take them if you will also accept something from me. Is a small gift. Take this jacket. It will keep you warm during the winter.
Blue Elf: Usefull gift. Thank You.
Blue Elf: Farewell !
Young man: Goodbye and goodluck in your journey!

Scene 5

The elfs are entering the Santa Klaus room.
Elfs: Santa, come with us.
Santa Klaus: Why? Can’t you see I am usefull?
Elfs: Not this year.
Santa Klaus goes the other room. The room was filled with gifts.
Santa Klaus: What are these?
White Elf: Gifts
Red Elf: From the people
Blue Elf: To the people
Santa Klaus and Elfs: Merry Christmas everyone!

Santa Klaus and the Elfs are giving the gifts to all the guests.

Ce vrei de la viaţă?

2009-01-08T01:08:00.000+02:00

Eu ştiu. Tu ştii?

Din paginile minţii

2009-01-08T00:17:00.004+02:00

Detest manelele, bârfele, cloaca, datul în spectacol, aroganţa, minciuna, invidia, lipsa de bun simţ şi de educaţie, superficialitatea, răutatea, mămoşenia la bărbaţi, lipsa de atitudine, laşitatea, prefăcătoria. Sper ca paharul din care beau să nu se spargă şi de data aceasta.

Fiinţă

2009-01-07T12:37:00.003+02:00

Îngroapă-ţi ochii în mâna mea
Şi n-o lăsa să îi frângă,
Privirea lor, răsad din podul palmei
Învăluie genele pe lespedea albă.

E scandată căderea lor,
De jos în sus, spre semnul lunii,
Ca un copil mişcat de-o şoaptă
Întors, tu încă le mai numeri.

Şi-n nebunia unei neputinţe
De-a mai strivi în mâini privirea
Se deschise pumnul cerşind luminii şansa
De-a învia genele rupte.

Metamorfoză

2009-01-06T21:31:00.002+02:00

Nu se știe cine a lăsat marea cu sare
Și copiii zâmbitori.
Au căutat fierarii să potcovească
Calul ce-avea aripi
Și-a încercat omul să secere
Privirea semenilor săi.

Dar de ce copiii au gustat marea
Și au ajuns fierari
Numai tu știi.

Prima zi de lucru

2009-01-05T15:16:00.004+02:00

Așteptam să îmi vină rândul să plătesc. Grăbită cu gândul la ce mai am de făcut astăzi, mă uitam la mobil, deși nu suna nimeni.
- Așa e și nepoata mea. Se uită toată ziua la el... Chiar dacă nu sună...
Ridic privirea. În fața mea, o bătrânică la vreo 60 și ceva de ani îmi zâmbea.
- Da..., îi răspund, încercând să îmi explic de ce mă uitam la telefon. E bun. Te ajută. Mai ales la servici...
- Noi pe timpul nostru... nu aveam. Și tot ne descurcam bine. Am un băiat. Îl cheamă Ion, iar pe fata lui, Ioana. E director comercial. E tânăr. Are aproape 40 de ani și tot timpul e cu gândul la servici... Tare greu trebuie să mai fie și pentru voi în ziua de azi. Vă consumați și cu mintea și cu inima. Noi eram mai liniștiți... Lucram și noi mult, dar seara, când ajungeam acasă uitam de servici. Sufletul nostru era liniștit. Ce să-i faci mamă... așa e viața acum.
Plătesc și plec. Avea dreptate bătrâna. Nici nu am început bine să lucrez și deja ritmul inimii și al minții trepidează în stres.

Nuanțele iernii

2009-01-04T13:08:00.006+02:00

Prin oraş

2009-01-03T14:25:00.001+02:00

E atât de frumos astăzi... Mi-am propus să mă plimb şi să fac poze, până nu apune soarele...

Despre fumat

2009-01-03T13:52:00.002+02:00

Încă una şi mă las... Deja m-am enervat... Cine decide?!! eu sau EU?

Un gând bun

2008-12-31T12:30:00.002+02:00

Bătrâni la 20 de ani

2008-12-30T22:31:00.006+02:00

- E greu prin străini... dar mai greu e acasă. Acolo.... dacă munceşti şi eşti corect, şi nu te ţii de prostii mai faci un ban... 1500 de euro pe lună... Nu mă plâng, că se câştigă bine în construcţii şi sunt alţii care fac munci mai grele ca a mea...
- Vrei să rămâi în Italia?
- Nu. Vreau să vin acasă. Dar nu acum... să mai strâng ceva bani. E greu... Te scuipă... e o vorbă asta... noi toţi suntem pentru ei ţigani... Aşa ne văd. Îi înţeleg... că sunt şi mulţi cărora nu le place să muncească...Când te vezi cu 3 milioane de români pe cap... Ce să faci??? Pe români îi mai înghit că au nevoie de noi... Muncim ieftin şi bine, mai ales cu criza asta financiară... Contractul... numai pe 3 sau 6 luni, că după asta sunt obligaţi să ţi-l facă pe perioadă nedeterminată, şi nu le convine.
- Cât mai stai acasă?
- Până mâine. Plec... că mă aşteaptă Ana, să facem poimâine Revelionul împreună. Nu ştiu dacă mă pot abţine până la 12 noaptea să îi dau inelul. E cu mine de cinci ani, din care patru prin străini... Am muncit împreună... A fost cu mine mai mult la greu decât la bine... Mi-e dor de ea. Numai să îi fie bun...
- Îl modifici tu la o bijuterie....
- Costă 50 de euro... indiferent ce îi faci... plus dacă mai pune aur...
- E bine totuşi că ai venit... chiar şi numai câteva zile.
- Poate mai vin... Ana o să vină în aprilie. E profesoară... mai are de dat un examen. Asta vrea ea. Nu mă pot opune. Eu nu pot veni. Că încă nu am nimic sigur. Eu am 23 de ani dar ea are 26... se gândeşte la un copil. O înţeleg, dar mai târziu, să ne mai punem şi noi pe picioare... Poate peste doi, trei ani... Nunta... o facem în vară. Dar nu la biserică... la primărie aici... acasă, că la italieni te costă sute de euro... Oricum mai e până aprilie.. Poate vin şi eu cu Ana... Dar nu promit... Cine ştie ce o mai fi până atunci...
Se mai uită o dată la inel.
- E ca în poveşti...
- Pentru prinţesa mea.

Sărbători fericite alături de cei dragi!

2008-12-25T13:16:00.000+02:00

Din amintiri...

2008-12-19T03:16:00.002+02:00

Te văd în chipul sculptat al gândurilor mele
Ce-ţi cântă refrenul duios al amurgului
Şi-al frunzei ce-şi leapădă culoarea
Pentru a deveni una cu pământul.
............................................................................

Pierdut pe alei acoperite de toamnă timpurie
Cauţi urma unui parfum de femeie
Pe care să-l bei dintr-un pahar spart
Şi să te trezeşti îmbătat de iubire.
...........................................................................

E dimineaţa primilor fulgi de nea,
De ce cu buze însângerate îţi întorci privirea
Spre urme şterse de timp şi mergi străin
Prin păduri desfrunzite?
...........................................................................

Ca un ecou se revarsă ascuţişul tremurător
Al anilor încătuşaţi de o iarnă geloasă
Ce parcă fuge de noi... şi mi se face dor
Dar pentru tine... încă mai e toamnă.

Prima ninsoare în 2006

2008-12-17T14:17:00.011+02:00

Aproape că se întunecase, iar prima ninsoare se lăsa aşteptată în prag de Crăciun. Camerele goale se trezeau din amorţeală doar la zgomotul pisicii negre care escalada mobila din sufragerie, răsturnând frenetic ramele cu fotografiile celor dragi. O seară copleşitoare apunea deasupra ei. Plecase de la servici, cu o satisfacţie de om rănit, aproape nulă. Îşi dăduse demisia principial şi fără cale de întoarcere, în prag de sărbători, în urmă cu câteva zile. Începuse un nou drum, presărat de necunoscute, iar astăzi aflase că singurul contract semnat pe 1 an, pe firma ei, se anulase din motive de neputinţă de plată. La vecini se auzeau colinde... Banii se terminaseră... Pe telefon intra veşnicul mesaj "Nu mai aveţi credit suficient...".
Cu paşi rari, aproape gândiţi, căută în bibliotecă, după o carte care să îi răstoarne viziunea sumbră a serii şi bătăile nejustificate ale pulsului. Printre titlurile înşirate vertical descoperi o carte uitată de fostul, pe care o impinse in spatele raftului ... Aştepta să sune telefonul, să audă vocea celor dragi, de acasă... Cei care mai rămăseseră... Fentase ridicol, cu mult ecou interior, durerea pricinuită de moartea tatălui, în urmă cu câteva luni, aruncându-se în muncă zi şi noapte. Prea multe gânduri....
Dădu drumul la radio. Iar colinde... Mai bine linişte. Rândurile din carte îi apăreau ca o poezie memorată. Un rând, un gând... Reciti aceleaşi cuvinte, încercând să i se întipărească în minte personajele. Picături de apă se prelungeau pe literele tipărite. Aproape că udase o pagină.
- "E Crăciunul"... îşi spunea. Şi se gândea la cei care poate sufereau acum mai mult ca ea...
Neputinţa în singurătate era mai puternică decât autosugestia. Nu se putea opri din plâns...
- Becca...
- Becca...
Ascultă. Parcă o striga cineva. Asta mai lipsea. Să mai audă şi voci.... Îşi puse perna în cap.
-Becca!!
- Becca!!!!
Se ridică. Deschise geamul de la bucătărie. Erau copiii din faţa blocului.
- Becca!!! Becca!!! Ninge...
- Ninge Becca!!! Hai... Vii să facem un om de zăpadă? Hai!!!
- Numai puţin...
Se spălă repede cu apă rece să i se micească ochii umflaţi... Copiii o încercuiră. Vorbeau toţi deodată:
- Ce bine Becca, că ai venit...
- Luăm zăpadă şi de pe maşini?
- Da nas îi facem?
- Da cât de mare facem omul de zăpadă?
......
Zâmbea şi le mulţumea în gând copiilor şi celui sfânt pentru cel mai frumos cadou de Crăciun: un om de zăpadă. :)

Iubire şi raţiune

2008-12-14T22:26:00.004+02:00

Suntem un uriaş orb
Şi o mare pătimaşă.
Îmi ard genunchii
Sub greutatea privirii tale,
Iar tu nu spui nimic
Din ce-ar putea
Să-mi uşureze povara.
Plângi tu Soare?

Suntem un uriaş orb
Şi o mare îngheţată
Îţi ard genunchii
Sub greutatea privirii mele
Iar eu nu spun nimic
Din ce-ar putea
Să-ţi uşureze povara.
Plângi tu Mare?

Criza din decembrie

2008-12-11T21:48:00.004+02:00

Si acum, cu un mouse amortit de atatea clik-uri, pe care va trebui sa il dau la Marea Reciclare-in final, ma indur sa arunc si eu ceva :)- imi odihnesc constient mainile, imi scutur picioarele si ma inec intr-un pahar de suc de portocale cu morcovi. Parca acest ultim cuvant imi e foarte cunoscut... probabil din ultimile zile de panica muncitoare, ca nu ma incadrez in termenele limita ale timpului altora. :) Dupa 36 de ore de nesomn si 9 ore de Mos Ene, ma rasfat cu un cascat... si ascult

http://www.youtube.com/watch?v=vXrTykyHMtc&feature=related

Things

2008-12-09T23:40:00.003+02:00

Îmi aştern capul sub roua dimineţii, în timp ce mâinile tocesc tastele în aşteptarea punctului de final. :) În pauzele de nesomn îmi trezesc mintea cu...
http://www.youtube.com/watch?v=LSczz9BJn7k

http://www.youtube.com/watch?v=aqkvyC3rBWI&feature=related

2008-12-06T00:07:00.002+02:00

În fiecare noapte cerul se îmbogăţeşte cu o stea...

Gustul amar al privirii

2008-12-05T00:48:00.003+02:00

În seara aceasta mi-am băut gândurile... Le-am sorbit picătură cu picătură în gustul lor amar, duhnind a bere împrăştiată pe masa de lemn şi pe parchetul proaspăt curăţat. Am lăsat aburii să mă învăluie în imaginile mişcătoare ale viitorului şi mi-am imaginat beţia în respiraţia agitată ca un ceasornic, care ştii că de la atâtea bătăi nejustificate într-o secundă... în curând se va opri. Acele... acele ceasornicului încă sună în mine... până când raţiunea unui somn lung va învinge clocotul inimii. Aş fi vrut să simt duşul rece al ploii care a obosit să mai cadă şi să las orele să se spargă de asfaltul ud de dezamăgire.
... Şi când mă gândesc că am intrat într-o finală cu "Omul este un beţiv notoriu, treaz numai când rămâne fără băutură"... Şi eu... care credeam că am exagerat în definirea naturii umane... Aş fi vrut să mă înşel şi să nu beau dintr-un pahar spart, care mă taie la privire.
... O mână se rupe încet, ca o şoaptă, de aburii beţiei lăsaţi în urmă. E mâna mea. Iar eu am băut suc de portocale.

Şosetele lui Moş Nicolae

2008-12-03T16:25:00.006+02:00

Plouă fără măsură iar blugii lui Moş Nicolae au căpătat o nuanţă mai închisă de la glezne în jos. A luat aproape tot: aplică pentru hol, un pulover pentru sora mai mică, o iconiţă pentru mama... Au mai rămas doar şosetele bunicului...
Ştia Moşul că la una din mesele împrăştiate în spatele pieţei găseşte calitate, adică bumbac sută la sută, la preţuri bunicele. Pleoşcăind în bălţile din faţa tarabelor şi-a oprit privirea asupra a două perechi de şosete numai bune de groase. Adăpostit sub o umbrelă roşie, Moşul a întrebat cât costă.
- 6 lei, i-a răspuns ţiganca care le vindea.
- Daţi-mi, vă rog, două perechi, a cerut Moşul, întinzând o bancnotă de 50 lei.
- Staţi, să vi le pun şi în plasă.
"Bine şi aşa", gândi Moşul, aprobând uşor din cap, gestul ţigăncii. "Cam frig afară... parcă mi-ar mai trebui şi mie vreo 2 perechi..."
- Mai opriţi pentru încă două, zise Moşul.
Grăbit şi obosit de greutatea ploii, Moşul luă 6 lei restul, mulţumi şi o rupse la picior.
- Staţi, staţi.... se auzi o voce în spatele lui. N-aţi luat toţi banii!!!!
Ţiganca alerga după Moş Nicolae să îi dea restul de 20 lei:
- Munciţi şi dumneavoastră pe banii aştia... La fel ca mine. Mai bine mai cumpăraţi ceva de ei... aşa ... ca de Moş Nicolae.

De ieri...

2008-11-28T00:22:00.005+02:00

Te văd în chipul sculptat al gândurilor mele
Ce-ţi cântă refrenul duios al amurgului
Şi-al frunzei ce-şi leapădă culoarea
Pentru a deveni una cu pământul.

Primarul dezbrăcat şi TURNĂTORIA împărăţiei sale

2008-11-25T23:01:00.008+02:00

Turnătoria e de aur. Parcă aşa spune o vorbă dinainte de 89...

Într-un sat din România zilelor noastre, un primar- împărat, nou ales, a dorit să "umble îmbrăcat", ca în poveste, pentru cât mai mult timp. Patru ani sunt puţini pentru a dovedi apartenenţa la religia unui partid. Aşa că primarul a hotărât să străbată comuna la pas. Şi ca un erou, primarul nostru a înfruntat nămolul de pe uliţele neasfaltate, a strigat în faţa porţilor roase de neputinţă şi înarmat cu sute şi sute de carneţele de partid s-a prezentat în faţa oamenilor împărăţiei sale. Sat cu sat, uliţă cu uliţă, poartă cu poartă... nimic nu a stat în faţa pixului pe care îl flutura pe sub mâinile sătenilor, care semnau ca pe bandă carnetele de membri la masa partidului. Mândru că a convertit o comună să adere la religia partidului său, primarul s-a întors fericit la treburile sale.
După câteva luni, în pragul secerişului parlamentar, a venit şi rândul partidului să îşi arate afecţiunea faţă de oamenii împărăţiei sale. Toată comuna vuia. Toţi turnătorii de aur din sate au fost răsplătiţi cu desage întregi pline de bunătăţi, la discreţie: ulei, făină, zahăr... şi multe altele, pe care le meritau din plin după atâtea drumuri la TURNĂTORIA reprezentanţei teritoriale...
Restul e poveste.

Povestea poştăriţei

2008-11-24T12:28:00.005+02:00

Timp de zece zile o va înlocui pe poştăriţa cu experienţă. E nouă şi nici nu se pricepe prea bine la calculele astea cu bani noi. Mai puţine zerouri... aceleaşi cheltuieli. Ieri a fost să ducă pensiile. Grea zi. Gerul de afară îi tăia respiraţia, în ciuda greutăţii îndesate în geanta mare de piele, care îi lăsase urme pe umărul drept.
O bătrână la 70 de ani îi deschide uşa şi o invită să stea jos, până îşi dezmorţeşte mâinile îngheţate. În aburii fierbinţi ai ceaiului, îi numără banii, 350 lei. Bătrâna îi întinde înapoi 5 lei.
- Mi-aţi dat mai mult, îi spune ea.
- Nu cred.
Şi tânara poştăriţă se mai uită o dată fugar pe ştatul de plată. Avea mâinile roşii.
- Nu, e bine aşa.
Bătrâna însă tot insistă că i-a dat prea mulţi bani. Poştăriţa se grăbea. Mai avea mult de mers.
- Lăsaţi, că v-am dat bine...
Uşa se închide în urma ei, iar vântul o împinge supărător spre vila unui judecător pensionat. În sfârşit, ultimul client... Îi lasă şi lui banii...
..................................................................................................................................................................
O dimineaţă îngheţată o aştepta pe tânăra poştăriţă la servici. De trei ore calcula şi banii nu îi ieşeau. Greşise. Bătrâna avusese dreptate. Îi dăduse cu 5 lei mai mult. Greşise şi la judecător. Îi dăduse 11.750 lei. Cu 250 lei mai mult decât trebuia. Per total, pagubele erau cât trei sferturi din salariul ei.
Obosită, cu gândul la cum va rezolva problemele, ridică privirea. În faţa ei, bătrâna aştepta răbdătoare ca tânăra fată să termine calculele, ca să îi poată da cei 5 lei înapoi. În aceeaşi zi, judecătorul pensionar a negat că ar fi primit mai mulţi bani de la poştăriţă.

O noapte lungă

2008-11-23T23:30:00.005+02:00

Îmi pare rău că...
... de multe ori orgoliul e mai puternic decât raţiunea
... cuvintele sunt prea sărace pentru a explica bătăile inimii
... gândurile sunt mai puternice decât glasul
... ecoul se mai aude şi acum
... ziua nu are mai multe ore
... azi nu e mâine

D-ale lui Rameau

2008-11-20T11:56:00.002+02:00

"Minciuna care măguleşte se înghite dintr-0 sorbitură, iar adevărul care amărăşte se bea picătură cu picătură. "
"Nebunul titular al regelui a existat vreme îndelungată, dar niciodată regii n-au avut vreun înţelept titular."
"Spun vicios doar ca să vorbesc pe limba voastră, fiindcă de-am sta să ne lămurim, s-ar putea întâmpla ca voi să înţelegeţi prin viciu tocmai ceea ce eu numesc virtute, iar prin virtute tocmai ceea ce eu numesc viciu."
"Dar şi dacă oamenii n-ar fi ridicoli prin ei înşişi, nu s-ar râde pe seama lor. Ce vină am eu dacă se înhăitează cu toţi nemernicii şi sunt trădaţi sau ocărâţi? Când te hotărăşti să ai de-a face cu oameni de teapa noastră şi când ai mintea sănătoasă, trebuie să te aştepţi la nu ştiu câte mârşăvii. Când ne ia cineva, nu ştie oare cum suntem, nu ne cunoaşte sufletele interesate, josnice şi perfide? Dacă ne cunoaşte, atunci nu-i rău deloc. Se subînţelege că între noi există un pact, după care ni se va face bine, şi că, mai devreme sau mai târziu, noi vom răsplăti prin rău binele făcut."

Viaţa în peşteră

2008-11-17T22:22:00.002+02:00

Două zile, pe sărite, m-am afundat în peşteri. Am exersat chiar şi pasul piticului, care nu credeam că o să-mi folosească în afară de orele de sport din timpul şcolii. Am simţit istoria sub pământ şi m-am întristat când am văzut luminiţa de la capătul tunelului, după numai 800 de metri de piatră şlefuită de ani. Cascadele împietrite de natură, pomul de Crăciun... mi-au părut la fel de vii ca cele de la suprafaţă.
Coborând treptele de la intrarea în una din peşteri, mâini întinse de copii m-au adus cu picioarele pe pământ. Diferenţa între cabanele luxoase, cu ATV-uri, mese îmbrăcate în alb cu funde roşii, chipul lui Brâncuşi atârnând într-un colţ de living mult prea fastuos pentru simplitatea sculptorului, imensitatea bucătăriei în care s-ar fi pierdut cele trei camere ale bunicului, toate acestea... păleau în lumina chipurilor celor 4 copii aşezaţi pe pământul rece, în şir indian... toate apuneau în greutatea bărbatului de la marginea drumului care îşi odihnea spinarea obosită de cei doi desagi atârnând de un băţ... toate se pierdeau în ridurile bătrânei care îşi aduna părul alb sub baticul albastru, sprijinindu-se de un toiag, pentru a-i uşura urcuşul pe drumul prăfuit de maşini. Câtă tristeţe în bucurie...

Sus cerul, jos pământ

2008-11-13T23:34:00.003+02:00

Imagini zboară unele după altele, pietrificate pe sub geamul de sticlă al maşinii. Din 5 în 5 minute, un banner roşu... albastru... galben... îţi ridică privirea spre ceruri. Chipuri cunoscute, străine, îţi ies în cale cu vorbe şi nume. Câte un radar, parcă într-adins te face să încetineşti rotaţia motorului, şi din plictiseală, oboseală sau în aşteptarea destinaţiei, eşti mai atent la pânzele prinse de stâlpi de-o parte şi de alta a străzii.
Pe pământ... la margine de drum, zeci de oameni fac autostopul. Vârsta nu contează... sau poate da. La un colţ de stradă, şapte, opt copii fac cu mânuţele la maşini. Oprim. Copiii ezită. Deschid uşa şi le fac cu mâna. Mă privesc atent de la distanţa de 20 de metri... Doi dintre ei, o fetiţă şi un băieţel aleargă spre noi cu ghiozdanele deschise, încărcate de cărţi şi caiete. Îi întreb unde merg.
- La şcoală, îmi răspunde băieţelul.
Aplecată într-o parte, deasupra scaunului incomod, îmi povestesc că sunt în clasa a IV-a, şi a V-a. Băieţelul e mai mare. Le place la şcoală şi aproape în fiecare zi se aşează la răscruce de drumuri pentru a face autostopul... Copacii aleargă pe lângă noi, adăpostind sub umbra lor, chipurile de pe bannere.

Ghici again

2008-11-13T01:32:00.006+02:00

Hora
Oranduieste
Rostul jocului
E vechi si totusi e nou
Acest costum de teatru.

De la 1760 citire...

2008-11-12T15:18:00.003+02:00

Aseară îmi era foame cum nu mi-a mai fost demult. Diderot mi-a servit masa... până noaptea târziu. "Călugăriţa" lui m-a rupt de cotidian şi mi-a amintit ce bine e să fii un om liber. Constrângerile sociale, economice, politice, culturale sau cele impuse de oameni nu au nimic de-a face cu libertatea. Niciun om nu ar trebui să se trădeze: "mă supun sorţii, fără nicio tragere de inimă şi fără nicio împotrivire, îmi dau seama că nevoia mă târăşte, şi mă las dusă".
Adevărata libertate vine din interior:
"Trupul îmi e aici dar inima mi-e în afară"...

O ghicitoare

2008-11-11T14:20:00.002+02:00

Cine
Zboară
Fără
Umbră
Şi se-ntoarce
Fără
Zgomot?

Pe urmele lui Odiseu...

2008-11-10T21:52:00.007+02:00

Pe banca care se pierdea în pădurea de verde, căutam cu privirea păsările mici îmbrăcate în alb, negru şi albastru care sfidau distanţa care ne despărţea, spre bucuria mea de a le vedea mai bine. Imaginea lor s-a pierdut însă prea repede în bătaia aripilor îndreptată spre un bătrân şi o bătrână, îmbrăţişaţi, împietriţi de un sculptor japonez în parc.
De-a lungul aleii bătătorite de paşi, un căţel mic, cu coada în vânt, se plimba stângaci, adus de-o parte dar vioi, de parcă lumea îi cântase ode şi îl înfruptase la masa ei... Două fetiţe de 12, 13 ani veneau din partea opusă, sprijinindu-şi tinereţea una de alta. Micul "Odiseu" şi-a ridicat codiţia prăfuită cu mult curaj, avântându-se pe urma micuţelor, prea prinse în destăinuiri pentru a-l observa ... Trist, se opreşte, de parcă ar măsura lumea cu privirea lui... După câteva secunde, se ridică vioi şi vesel, purtat parcă de o corabie nevăzută. Pânzele speranţei se umflă în bătaia tăioasă a vântului de iarnă pentru Odiseu, în lungul drum spre... o casă.

pentru anna :)

2008-11-10T21:47:00.003+02:00

Toamnă târzie

2008-11-10T02:33:00.000+02:00

Nu am somn... De câteva ore mă tot întreb de ce mint oamenii? Stupid... De parcă nu aş şti. Scriam puţin mai devreme, parcă au trecut minute... aşa a alergat mintea mea până acum, despre cunoaşterea dezamăgirii. Aş completa prin a spune că dezamăgirile vin prin cunoaştere, uneori.
"Minte", "minte" şi "aminte". Cuvinte asemănătoare dar extrase din acelaşi "radical". Curios cum prin "minte" poţi descoperi "a minţi" şi iei "aminte". Dacă ar fi doar jocuri de cuvinte am rămâne mereu copii. Am crede cu nepăsarea iernii şi am iubi cu inconştienţa primăverii, fără să ne gândim la răsăritul toamnei. După atâtea anotimpuri, faci mai uşor diferenţa şi vezi ruginiul copacilor şi îţi e frig de venirea iernii. Astăzi, după mai mult timp, am simţit foşnetul frunzelor sub picioare. Toamna poate veni şi iarna.

O altă faţă a lumii

2008-11-09T22:50:00.000+02:00

Stână în munţii Parâng

2008-11-09T22:47:00.000+02:00

Cunoaşterea dezamăgirii

2008-11-09T19:57:00.000+02:00

Oamenii aşteaptă prea mult de la semenii lor. Dezamăgirile vin odată cu încrederea bazată pe o cunoaştere limitată. Teama de a nu fi minţit, a nu fi trădat şi înşelat în aşteptări este o justificare viabilă şi de multe ori îndreptăţită de experienţe anterioare. Frica de necunoscut paralizează simţurile şi limitează cunoaşterea.
Dar a nu avea încredere, a nu-ţi asuma riscul de a crede în cel de lângă tine echivalează cu o înstrăinare tacită şi sigură. Această teamă va prinde contur pe parcursul cunoaşterii şi de multe ori va fi justificată prin greşelile celuilalt.
Supărarea este doar o stare conflictuală amplificată de o dezamăgire, o etapă care poate fi depăşită dacă cel de lângă tine merită în continuare încrederea ta. Până la urmă, toţi greşim, mai mult sau mai puţin. Ceea ce contează şi va rămâne, din păcate, sunt rodurile propriilor greşeli răsfrânte asupra celor din jur. Dezamăgirile mărunte vin din partea oamenilor "mari".

Libertatea cuvintelor

2008-11-08T10:41:00.000+02:00

De dimineaţă, îmbătată de savoarea unui cappucino arzător şi uşor obosită după cele şase ore petrecute la o aniversare, încercam să găsesc definiţia cuvintelor "te iubesc". Sunt o stare, un moment, o declaraţie, un sentiment, sau o constatare mai mult sau mai puţin subiectivă împăturită sub formă de litere? Cuvintele, ca şi oamenii, trebuie alese cu atenţie. Fiecare e liber să spună ce vrea, când vrea şi cum doreşte, dar libertatea de a alege trebuie asumată, poate chiar în contextul pierderii credibilităţii celui care le rosteşte. Nostalgia vârstei şi a primilor paşi pe aleea dragostei scuză de multe ori rostirea acestor cuvinte. Odată cu răscrucile aduse de ani şi de cunoaştere, cuvintele devin responsabile de propriul conţinut iar uzualitatea lor fără conştientizare le anulează.
Oratoria este arta folosirii cuvintelor în spaţiul public. Scriitori antici şi filosofi din lumea întreagă îşi bazau învăţătura pe discurs. Quintilian acorda forţă fiecărui cuvânt folosit în contextul potrivit şi atrăgea atenţia asupra riscului de a-ţi sabota singur mesajele prin exagerare sau prin folosirea lor cu un auditoriu nepregătit în a le înţelege. Cel care rosteşte "Te iubesc" ar trebui să folosească literele ca scop în sine şi nu ca mijloc. Veridicitatea declaraţiei poate fi contestată numai contextual urmând să fie demonstrată în timp, faptual.

Refugiul

2008-11-06T22:02:00.001+02:00

Printre cascadele unei ape curgătoare, mii de picături de apă se răzvrătesc împotriva curentului, pentru ca, puţin mai târziu, să se contopescă cu cea care le-a creat. Aceasta e viaţa. Curge mereu, zgomotoasă, tumultoasă, lină sau prăbuşindu-se cu un zgomot asurzitor, tot în ea. Totul începe şi se sfârşeşte cu ea. Oglinda ei eşti tu, cel care te priveşti în ea. Astăzi ai chipul angelic, căci te recunoşti în apa limpede, incoloră şi transparentă a vieţii. Mâine nu te mai vezi la fel, căci locul în care îţi cauţi privirea e tulbure şi se loveşte de pietrele ascuţite care străpung apa, lăsându-ţi chipul brăzdat de neliniştea ei.
„Tot eu sunt?” te întrebi îndoielnic în faţa celei care te face să nu te mai recunoşti. Şi atunci, te întorci spre tine, cel care eşti. Căci trebuie să fii. Te gândeşti care eşti tu, cel dintâi sau cel de pe urmă.
Frunzele se adăpostesc în braţele tale căzute şi trupul se acoperă de umbra anotimpurilor până să îţi faci curaj să te apleci fricos deasupra stratului rece. Te uiţi din nou într-o adunătură clară de apă, care să nu te mintă. Şi te vezi aşa cum eşti acum. Ruginit de furia vremii, veştejit de vremelnicia propriei imagini şi îţi dai seama că tu eşti şi erai şi înainte. Acum ştii unde să îţi odihneşti sufletul şi să îţi priveşti chipul. Ai înţeles că tu alegi locul în care te cauţi şi în care nu o să te găseşti niciodată la fel. Pentru că tu eşti mai mult decât o reflexie. Tu te porţi cu tine.

"Bea!" de poţi...

2008-11-03T22:20:00.000+02:00

Am ieşit la un suc şi la o masă vecină erau vreo şapte, opt copiii de 15, 16 ani. Beau bere cu nesaţ şi se făceau auziţi în toată cafeneaua. Unul dintre ei, în special, brava cu nonşalanţă atât în limbaj cât şi în gesturi, mai ales asupra fetei care servea, cam de aceeaşi vârstă cu el.
Asta, până când au intrat în cadru două fete şi s-au lăsat conduse la o masă vecină de acelaşi băiat care s-a aşezat mai apoi comod între ele, sărutându-le cu acelaşi nesaţ, când pe una, când pe cealaltă. În timp ce îşi mai trăgea răsuflarea, arunca fraze fără conţinut dar puternic sonorizate către prietenii lui. M-am uitat la fete. Păreau prietene la intrare, iar acum se priveau înciudate una pe cealaltă.
Am plecat, parcă uşor gonită de imagini, gândindu-mă cum un scriitor care ar deţine condeiul descrierii personajelor de zi cu zi, s-ar îmbrăca cu faimă peste 60 de ani şi cum ar fi astăzi denigrat de contemporanii săi din Liga Scriitorilor. "Realităţile"din jurul nostru surclasează uneori celebrele personaje Gargantua şi Pantagruel. "Ştergătoarele" lui Rabelais nu ar fi suficiente pentru cererea de pe piaţa educaţiei infantile.

"Eşti pe mâini bune"

2008-11-02T21:06:00.000+02:00

"...Eşti pe maini bune"... Aşa sună un slogan al unui partid care tocmai şi-a făcut în seara aceasta lansarea candidaţilor la parlamentare. Am urmărit cu privirea panoul pe care era postat mesajul electoral cu scopul de a vedea mâinile celor care pozau a credibilitate. Unul din ei avea o mână în pantaloni. O să o ţină acolo o lună de zile... sau mai mult. E hilară politica pe la noi.

Aproape de circ

2008-11-01T21:32:00.000+02:00

Si astazi circul mai e in oras. "Poate inca nu au strans bani de drum"...
Grupuri de adulti inconjurati de copii strabateau aleile acoperite de frunze ruginii din parc.
"- Clovnul si elefantul..., ai vazut tati?" o intrebare vioaie al carei raspuns s-a pierdut in vocea lui Julio Iglesias de la terasa din apropiere.
M-a izbit frumusetea si linistea acestei zile de toamna, cu soarele care imi inchidea ochii in timp ce gandurile imi sopteau: "E trist sa mergi la circ... daca nu esti copil".