Jocul

Dincolo de orice speculaţie pur filosofică, pot spune că oamenii, sau unii oameni sunt supuşi întâlnirii cu destinul. Voinţa este doar umbrela dintre cerul înnorat şi picăturile de ploaie care se opresc în firele de păr răzvrătite de vreme.

O singură zi

De obicei, capitolul "planuri" nu prea e compatibil cu mine. Ieşirea prin parc de 1 Martie a fost înlocuită de un drum în afara oraşului. Am plecat cu gândul să vizităm mănăstirea Polovragi şi am ajuns în nu mai puţin de patru mănăstiri.

E ceva sacru dincolo de poarta oricărei mănăstiri. Parcă şi pasul pe dalele de piatră e conştientizat. Cântecul măicuţelor însoţit de bătaia toacei îţi pătrunde în primul şi ultimul tău gând. Speranţa devine mai puternică ca nicicând. La fel şi teama că eşti om, şi prin urmare, ai greşit şi vei greşi, oricât de mult ai tânji în idealismul tău, după o lume perfectă şi un eu interior ireproşabil. Miroşi alb, ca în clipele în care ai cunoscut liniştea şi pleci, cu privirea întoarsă spre tine.

La coborâre, un gard de nuiele adăposteşte doi măgăruşi cu privirea vie.

Deodată cu înserarea, flăcări roşii ne ies în cale şi copii care îşi iau avânt pentru a sări peste cauciucul ars, chicotind cu braţele ridicate spre cerul înstelat (conform unei tradiţii locale, oamenii aprind în luna martie un foc în faţa casei pentru a îndepărta spiritele rele).